Skip to main content

Cancer

 

 

 

Cancerul pulmonar este una din cele mai grave consecinţe ale fumatului!

Într-o bronhie sau în plămân se dezvoltă o tumoră malignă, care evoluează mult timp fără simptome. În dezvoltarea ei, ea poate invada structuri anatomice învecinate (inimă, vase, coaste) sau poate trimite celule la distanţă, în alte organe (creier, ficat, oase) producând metastaze.

 

Pe scurt...

Depistarea precoce a cancerului pulmonar schimbă radical şansele pacientului. De aceea, prezentarea la medic nu trebuie amânată dacă apar simptome respiratorii.

Fumatul este "călăul" care ucide prin cancer! Dacă alte boli legate de fumat mai dau răgaz pacientului "să se căiască", cancerul pulmonar este o cale fără întoarcere; de aceea, cea mai buna profilaxie a cancerului pulmonar este abandonarea din timp a fumatului.

 

Ce provoacă cancerul pulmonar?

Factor de risc principal: fumatul (deşi nu sunt foarte mulţi fumători care fac cancer, se ştie că cca 85% dintre bolnavii cu cancer pulmonar sunt fumători). Fumul de ţigară este un amestec ucigător de substanţe cancerigene, care pot provoca mai devreme sau mai târziu cancerul. De aceea, riscul fumătorilor este cumulativ, cu cât fumează mai multă vreme, cu atât creşte riscul de cancer. Invers, cei care abandonează fumatul au un risc din ce în ce mai mic de a face cancer, ajungând însă ca nefumatării abia după 10 ani.

 

Cum se manifestă cancerul pulmonar?

Din nefericire, de multe ori cancerul pulmonar începe să se manifeste când deja a evoluat mult timp în tăcere, făcând ca diagnosticul să se pună adesea în faze avansate. Tusea (sau schimbarea caracterului tusei) este un simptom adesea neglijat de fumători, care-l consideră "normal". Expectoraţia cu striuri de sânge sau chiar hemoptizia (expectorarea de sânge) sunt adesea atât de alarmante încât pacientul se prezintă la medic în aceeaşi zi. Pacienţii mai pot acuza dureri toracice persistente, scădere în greutate, lipsa poftei de mâncare, răguseală de apariţie recentă şi care nu mai trece, lipsă de aer. Nici unul dintre simptome nu este tipic. De multe ori simptomele pot lipsi cu desăvârşire iar problema se descoperă cu ocazia unui control de rutină.

 

Cum se pune diagnosticul?

Radiografia pulmonară poate arăta prezenţa unei tumori sub forma unei pete de diverse dimensiuni într-unul din plămâni. Radiografia normală nu exclude însă prezenţa unei tumori mici, ascunse în spatele inimii, de exemplu. Uneori poate apărea o pleurezie (acumulare de lichid în torace), care poate fi o complicaţie a cancerului pulmonar.

Bronhoscopia este o investigaţie esenţială pentru diagnostic. Ea poate pune în evidenţă tumora dezvoltată în interiorul bronhiei, aduce informaţii despre localizarea ei şi despre posibilitatea de a se interveni chirurgical.

Prin bronhoscopie se poate face o biopsie din tumoră, adică se poate "ciupi" un fragment de cca 1 mm3 din zona modificată, care se trimite la laboratorul de anatomie patologică. Aici se poate spune dacă tesutul recoltat este canceros (malign) şi din ce tip de celule este alcătuit. Biopsia bronşică (ca orice altă biopsie) nu provoacă cancerul, ea nu face decât să pună în evidenţă cancerul deja existent. În plus, prelevarea biopsiei nu determină "împraştierea" cancerului.

Tomografia computerizată arată mai bine decât radiografia localizarea tumorii, permite să se aprecieze extensia ei către ţesuturile vecine şi eventuala prezenţă a metastazelor. Tomografia computerizată nu poate înlocui însă bronhoscopia deoarece nu permite biopsia şi evidenţierea celulelor canceroase.

Puncţia pleurală este indispensabilă când tumora pulmonară este însoţită de o pleurezie. Lichidul poate fi adesea hemoragic. Analiza celulelor din lichid poate evidenţia celule canceroase.

Pot fi utile şi alte investigaţii: ecografia abdominală poate evidenţia metastaze hepatice, scintigrafia osoasă pe cele osoase etc.

Diagnosticul de cancer este cert atunci când se găsesc celule canceroase în biopsia bronşică sau în secreţiile aspirate în timpul bronhoscopiei sau în lichidul pleural.

 

Stadializarea tumorii

După ce se stabileşte că este vorba de un cancer pulmonar, medicul trebuie să aprecieze pe baza investigaţiilor care este stadiul bolii. De acesta depinde alegerea tratamentului potrivit ca şi prognosticul. Stadiul se apreciază în funcţie de mărimea şi poziţia tumorii (T), de prezenţa ganglionilor (N) şi a metastazelor (M). De exemplu, o tumoră mai mică de 3 centimetri, care nu afectează decât o bronhie mică şi este însoţită de un mic ganglion pulmonar de aceeaşi parte cu tumora, fără metastaze, este stadiul II, beneficiază de tratament eficient şi are prognostic bun. O tumoră mare de 10 cm, care afectează o bronhie mare sau chiar traheea, se însoţeşte de un ganglion palpabil la baza gâtului şi de metastaze în ficat este în stadiul IV, beneficiază de puţine opţiuni terapeutice şi are prognostic prost.

 

Tratament

Din nefericire, cancerul pulmonar rămâne încă o redută necucerită a medicinei moderne. Depistarea frecventă în stadii avansate şi răspunsul modest la tratamentul anticanceros face ca vindecarea să fie prea rar asteptată.

Cel mai bun tratament constă în operaţie (cu excluderea completă a ţesutului canceros, adesea un plămân întreg), urmată de chimioterapie citostatică (care se adresează posibilelor celule deja "plecate la plimbare" dar care încă nu s-au constituit în metastaze).

La fiecare caz în parte trebuie apreciat dacă poate fi operat. Pentru aceasta, pacientul trebuie să aibă o capacitate respiratorie acceptabilă (astfel încât să-i ajungă respiraţia după operaţie), să aibă o inimă suficient de sănătoasă, să aibă o stare de nutriţie acceptabilă, dar mai ales trebuie ca tumora să se afle într-un stadiu care permite operaţia (de la I la IIIa).

Pacienţii care din diverse motive nu pot fi operaţi sunt îndrumaţi spre serviciul de oncologie unde se apreciază dacă beneficiază sau nu de tratament citostatic. Multe servicii de oncologie nu acceptă (pe bună dreptate) iniţierea acestui tratament agresiv dacă nu există o confirmare de cancer prin biopsie sau citologie. Tratamentul citostatic se administrează în cure de 2-3 zile la intervale de 3-4 săptămâni. Se folosesc de obicei combinaţii de 2 medicamente în 6 cure. Se poate asocia şi radioterapia, care se face în şedinţe în perioade de 10-15 zile succesive, direcţionată pe plămân sau pe un loc al unei metastaze (creier, de exemplu).

Citostaticele dau adesea reacţii adverse serioase: vărsături, stare proastă, căderea părului, anemie. Ele pot fi de cele mai multe ori depăşite cu medicamente simptomatice dar mai ales cu convingerea pacientului că boala cu care se luptă e mai serioasă decât efectele adverse. Pentru aceasta, bolnavul trebuie să ştie de ce boală suferă. De aceea, insistenţele, cu care ne întâlnim frecvent, ale familiei de a ascunde pacientului adevărul nu sunt justificate.

Pacienţii în stadii avansate, cu stare generală proastă, care nu se alimentează, nu au beneficii de pe urma chimioterapiei. În cazul lor balanţa între beneficiu şi reacţii adverse este clar în favoarea ultimelor. Ei beneficiază de terapie paleativă si simptomatică: terapia durerii, a tusei, a dispneei, consiliere psihologică.

 

Evoluție

Cancerul pulmonar nu se vindecă singur. Netratat, el evoluează de multe ori destul de rapid, cu accentuarea simptomelor, scîdere în greutate, lipsa completă a apetitului, degradarea stării generale, ce merg către deces în intervale ce variază de la câteva luni la un an de la data diagnosticului. Există totuşi şi cazuri care evoluează spontan mult mai lent, dar şi altele la care o complicaţie (cum ar fi o hemoptizie masivă) poate duce brusc la moarte. Tratamentul combinat chirurgical şi oncologic îmbunătăţeşte mult lucrurile, supravieţuirea se îmbunătăţeşte cu câţiva ani. Cu cât tratamentul se face într-un stadiu mai precoce, cu atât cresc şansele de supravieţuire.